Cercuri de Feminitate? Da! Cât mai multe!

De ce să ne întâlnim noi, femeile în cercuri de feminitate?

În special dacă ești femeie citește până la capăt.

Aceste întâlniri sunt un spațiu destinat în exclusivitate femeilor. Se bazeză pe sprijin reciproc și contribuție activă în găsirea echilibrului interior și ulterior manifestarea lui în mediul familial, social și în toate ariile și aspectele vieții celei care îl accesează. Poate nu știai dar o modalitate prin care noi, femeile ne reîncărcăm și reconectăm la energia noastră creatoare, ne menținem blânde și puternice, întregi, autentice, mulțumite de noi însene, este să petrecem timp împreună cu alte femei. Acest timp petrecut într-un cerc de femei este vindecător.

Nimeni nu te poate înțelege și sprijini mai bine decât o altă femeie, ea te cunoaște și îți înțelege corpul, mintea, sufeltul, nevoile, lacrimile și bucuriile. Pentru că în esență ea este ca tine iar tu ești ca ea. Chiar dacă avem manifestări diferite nu trebuie să uităm că avem un centru comun, acolo nevoile noastre și scânteia de lumină esențială sunt identice.

Vom împuternici divinul feminin să se manifeste armonios în relația cu sine și în relația cu divinul masculin. În fiecare om, bărbat sau femeie, există acete energii, yin și yang. Vom parcurge împreună informații legate de yin yoga, nutriție, stimă de sine, metode prin care să îți refaci viața după divorț, ciclul menstrual, sănătatea femeii după naștere, descoperirea puterii personale, dans sacru, reconectare la valorile strămoașelor noastre și conectarea cu luna, astrul care ne guvernează pe noi, femeile.

cercuri de feminitate

Luăm eșecul și facem din el o bază
peste care ne ridicăm și atingem succesul.

Vom picta, vom scrie, vom dansa, viața pe care vrem să o trăim. Viva le donne! Mi-a spus cândva, una din strămoașele mele, era un fel de mama pentru mine. Poate știi și tu că noi, femeile, avem mai multe mame și mai multe surori pe lângă cele fizice.

Suntem surori în intenții iar povețele bătrânelor noastre sunt precum sfaturile pline de dragoste ale mamei, sunt vocea lui Dumnezeu care se face auzită prin gurile lor. Astăzi spun și eu Viva le donne!

În cercul de femei îți voi sta alături pe calea autocunoașterii. Îmi asum rolul de călăuză până la descoperirea potențialului tău complet și a autenticității sufletului minunat care ești.

Fiecare femeie deține o forță personală incredibilă.

Chiar dacă ai trăit eșec după eșec, chiar dacă ai căzut de nenumărate ori și te simți la pământ, prin venele tale curge sângele unei femei puternice, cu un potențial nedescoperit încă la adevărata lui valoare. Ridică-te! Mergi în primul cerc de femei și lasă-te vindecată. Fă tu primul pas iar Universul va face restul pentru tine. Învață din căderile tale, eșecul este mereu cel mai bun învățător. Când vei ajunge la succes mergi în primul cerc de femei și împărtășește-le bucuria ta. Acum te cunoști, știi cine ești tu, cea căzută, știi cine ești tu, cea plină de succes! Poveștile tale vor vindeca alte femei.

Pasiunea și creativitatea, răbdarea, blândețea, iubirea fără margini și o înțelepciune dincolo de vârstă sunt atributele unei femei autentice, echilibrate, feminine. Femeia care își cunoaște pe deplin originea, rolul, puterea, poate îmbrățișa și poate stinge orice furtună, ea este cea care a înglobat toate arhetipurile, se deschide și înflorește în orice mediu, pentru realizarea de sine, spre bucuria tuturor.

Participarea la Cercul de femei este o nevoie a sufletului, este motiv de reîncărcare energetică, de creștere și bucurie. Satisface nevoia de susținere, de apartenență și de credință.

Accesarea feminității o face pe femeie să se simtă completă, specială și să fie privită la fel prin ochii celorlalți.

Fiecare femeie are frumusețea ei și un mister de adus la suprafață. Care este al tău?

TOP